Incursiune în lumea lui Philippa Gregory

Războiul celor două surori Boleyn sau pur și simplu Surorile Boleyn

De când mă știu sunt fascinată de istorie. Lumea din alte lumi este ca un sertăraș secret pregătit să fie descoperit. Când eram în gimanaziu citeam tot ce îmi pica în mână despre Lumea Antică, mă visam egiptolog. Mai târziu, Evul Mediu a început să mă intereseze mai mult.

De ceva timp încoace am dat iama în cărțile scriitoarei engleze Philippa Gregory și despre unul dintre romanele ei vreau să vorbesc astăzi pe blog.

Cu toate că pornește de la un adevăr istoric și este cunoscut faptul că Anne Boleyn este cea mai faimoasă regină a Angliei, cea care a schimbat destinul unei națiuni doar pentru propriul interes, romanul rămâne o fictiune în mare parte. Cel puțin pentru mine.

Surorile Boleyn vorbește despre ascensiunea spectaculoasă și căderea dezastroasă a familiei Boleyn. Povestea este narată de Mary Boleyn, mezina familiei. Două portrete diferite sunt schițate încă de la începutul acțiunii. Portretul lui Mary, fata docilă și ascultătoare stă în umbra ambiției, șarmului și agerimii lui Anne.

Într-o perioadă în care nobilii își scoteau fetele la mezat mai ceva ca pe văcuțe și singurul rol al femeii era acela de a da naștere la moștenitori masculini vii, au existat mereu femeii care au contrazis societatea. Și-au creat propriul destin!

„M-am născut ca să-ți fiu rivală. Și tu mie. Suntem surori, nu-i asa?” spune Anne la un moment dat în carte, laitmotiv care le unește într-un mod extrem de toxic pe cele două.

Anne Boleyn este una dintre acele femei! Apreciez la ea istețimea, dorința de a se autodepăși, plăcerea de a cunoaște, dar trebuie să recunosc că pe tot parcursul acțiunii nu pare doar o arivistă, ci și o personalitate pe care un psiholog clinician ar încadra-o ușor în tagma psihopaților. Are toate caracteristicile: mândrie exagerată, conștiință zero, tărie de caracter rece ca marginea cuțitului cu care tai eu pâinea și o lipsă gravă de empatie. E vorba doar despre ea, și nimeni altcineva!

A doua soție a lui Henric al VIII-lea este exemplul elocvent al unei comete strălucitoare care a îndrăznit să se apropie prea mult de soare. Și la propriu, a costat-o un cap.

Personajul pozitiv este Mary, pe care autoarea a preferat să-l scoată din umbra istoriei ca oamenii să-i știe povestea. Despre adevărata Mary Boleyn se cunosc foarte puține, cu toate că francezii o porecliseră „iapa engleză”, datorită relației ei cu regele Franței. Apreciez la ea un simț dezvoltat al autoconservării, știe că frica are și părțile ei bune. De exemplu, nu te împrietenești cu securea călăului la curtea regală unde până și un strănut poate fi luat drept trădare la adresa regelui.

Ce–mi place foarte tare la Philippa Gregory este că vorbește despre eroine, despre femei care au ieșit din umbra bărbaților, despre povești care astăzi ni se par ușor trase de păr. Cum adică, femeia să nu aibă drept de propietate? Cum adică sotul ei este și stăpânul ei?

De pildă, în acea perioadă femeia se retrăgea pentru naștere într-o cameră izolată, întunecoasă din care ieșea abia dupa șase săptămâni de la nașterea pruncului. Binîențeles, doamnele de viță nobilă nu alăptau copilul, practică considerată înjositoare. Copilașul creștea cu doici sau bone departe de mama lor, multe femei neavând un cuvânt de spus în educarea și creșterea acestuia.

Surorile Boleyn poate fi găsită la editura Polirom și este prima carte lansată din seria „The Plantagenet and Tudor novels”. Toata seria abundă de eroine care au schimbat destinul englez, femei nobile sau simple care au riscat, au câștigat sau au pierdut la roata vieții. Câtă acuratețe există în tablourile pictate de autoare nu pot sti, dar îmi face o teribilă plăcere să cunosc destine feminine care au trăit sub propriile auspicii, nebăgând în seama cușca de rugină promisă lor de bărbații vremii.

Vreau sa-mi adun în bibliotecă toată seria, așa că am cumpărat și citit deja câteva cărți care urmează acțiunea Războiului dintre veri. Vor urma și alte recenzii deoarece colecția mea crește și crește, iar eu îndrăgesc din ce în ce mai mult stilul cu care Philippa Gregory își ține aproape cititorii.

Reclame

Publicat de Fabiola Ionascuti

Anthropology freak and unicorn detective who loves history, books, vintage, and fashion.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: